„Cloșca cu puii de aur”: povestea comorii descoperite într-o carieră de piatră
„Cloșca cu puii de aur” nu este o statuetă înconjurată de pui. Este numele popular al tezaurului de la Pietroasa, un ansamblu de vase și podoabe antice descoperit în 1837, în zona localității Pietroasele, din județul Buzău. Dintre cele 22 de piese menționate la descoperire, autoritățile au recuperat 12.
Numele trimite la fibulele în formă de păsări. O fibulă era o piesă cu care se prindea îmbrăcămintea, asemănătoare, ca funcție, unei broșe. În acest caz, utilitatea era însoțită de o prelucrare spectaculoasă a aurului și de pietre decorative.
O comoară găsită în timp ce se scotea piatră
În 1837, Ion Lemnaru și Stan Avram lucrau la extragerea pietrei în zona dealului Istrița. Descoperirea lor nu a pornit de la o săpătură arheologică organizată. Tocmai această împrejurare este importantă: știm că au fost găsite obiecte de mare valoare, dar nu avem o înregistrare arheologică modernă a felului în care se aflau în pământ.
După descoperire, piesele au ajuns la un cumpărător care le-a deteriorat. Platoul mare a fost tăiat. Ancheta autorităților a permis recuperarea unei părți a ansamblului, nu a întregii comori. De aceea, povestea trebuie citită în două planuri: istoria obiectelor antice și întâmplările prin care au trecut după 1837.
De ce „cloșcă” și de ce „pui”?
Privește fibulele: contururile de păsări explică numele mult mai bine decât imaginea unei comori alcătuite numai din monede. Piesa mare a fost asociată cu o cloșcă, iar cele mai mici cu puii ei. Denumirea populară este memorabilă, dar nu reprezintă un inventar științific.
Păsările sunt stilizate: formele lor au fost adaptate pentru a deveni podoabe. Nu trebuie să le privim ca pe niște reproduceri zoologice exacte. Mai important este că fibulele puteau prinde veșminte și, prin material și execuție, puteau arăta rangul celui care le purta.
O comparație simplă ajută: un nasture obișnuit și o broșă de ceremonie pot avea amândouă un rol practic, dar spun lucruri foarte diferite despre ocazia în care sunt folosite. Comparația explică funcția; nu înseamnă că veșmintele antice erau identice cu hainele de astăzi.
Ce conțin cele 12 piese recuperate
Ansamblul păstrat cuprinde vase și podoabe. În inventarul prezentat de Muzeul Național de Istorie a României se află:
- un platou mare și o cană înaltă;
- o pateră, adică un vas rotund, cu decor și o mică statuetă în centru;
- trei colane, podoabe purtate în jurul gâtului;
- patru fibule în formă de păsări;
- două vase poligonale, cu contururi alcătuite din mai multe laturi.
Fotografia vasului ajută la observarea unui detaliu care se pierde într-o simplă enumerare: nu avem doar o bucată compactă de aur. Se văd goluri, contururi repetate și mânere figurate. Pentru a urmări desenul, poți începe de la margine și continua spre corpul vasului.
Ce nu putem completa din imaginație
Diferența dintre cele 22 de obiecte menționate inițial și cele 12 recuperate nu ne dă dreptul să desenăm un inventar sigur al pieselor dispărute. În literatura despre tezaur există reconstituiri și propuneri. Ele nu sunt același lucru cu obiectele păstrate și studiate direct.
Trei repere în istoria modernă a tezaurului
După recuperare, tezaurul a intrat în atenția cercetătorilor. Alexandru Odobescu i-a dedicat o cercetare amplă, publicată în trei volume la sfârșitul secolului al XIX-lea, sub titlul francez Le Trésor de Pétrossa. Studierea pieselor a însemnat mai mult decât admirarea aurului: descriere, comparații și încercarea de a le înțelege în lumea antică.
În 1867, tezaurul a fost prezentat la Expoziția Universală de la Paris. În 1875, a fost furat și apoi recuperat, unele piese fiind din nou deteriorate. Aceste episoade explică de ce restaurarea face parte din istoria sa, nu este doar un detaliu tehnic.
Cât de vechi sunt obiectele și cui i-au aparținut?
Tezaurul aparține Antichității târzii. O prezentare a MNIR situează ansamblul către mijlocul secolului al V-lea și subliniază că piesele s-au acumulat pe o perioadă mai lungă. Așadar, datarea ansamblului nu trebuie confundată cu un singur an în care ar fi fost fabricate toate obiectele.
Nu cunoaștem cu certitudine proprietarul și motivul îngropării. Asocierile cu anumiți conducători sunt interpretări istorice, nu nume citite pe o etichetă lăsată lângă comoară. O poveste responsabilă păstrează această diferență, chiar dacă un răspuns definitiv ar suna mai spectaculos.
Cum să privești tezaurul dincolo de strălucirea aurului
Încearcă trei întrebări când te uiți la fotografii sau la o prezentare muzeală:
- Ce funcție avea piesa? Este un vas sau un accesoriu de îmbrăcăminte?
- Cum este construit decorul? Observă formele repetate, păsările și spațiile pentru pietre.
- Ce știm direct și ce interpretăm? Forma obiectului se poate vedea; identitatea proprietarului cere alte dovezi.
Astfel, comoara nu mai este doar o cantitate de metal prețios. Devine o întâlnire cu obiecte lucrate, purtate, deteriorate, recuperate și cercetate. Tocmai urmele acestei istorii fac povestea mai interesantă decât o legendă inventată.
Pentru o altă poveste despre un obiect cu valoare simbolică, citește și despre coroana de oțel purtată de Carol I. Acolo, semnificația nu vine din strălucirea aurului, ci din istoria materialului.
Fotografiile documentare au autorul și licența în legendă. Cronologia este o reprezentare explicativă, nu un document de epocă. Datarea și atribuirea tezaurului nu sunt prezentate ca răspunsuri definitive; nu reconstruim drept certitudine piesele pierdute.
