Ada Kaleh, insula dispărută sub Dunăre: ce a rămas din lumea ei

Ada Kaleh a dispărut sub apele lacului de acumulare al Hidrocentralei Porțile de Fier I, dar istoria ei nu s-a încheiat odată cu inundarea. Au rămas fotografii, cărți poștale, obiecte, fragmente de arhitectură mutate pe insula Șimian și mărturiile oamenilor care au locuit acolo.

Pentru a înțelege locul, trebuie privite împreună două povești: cea a unei insule de pe Dunăre și cea a comunității obligate să plece. Apa a schimbat peisajul; strămutarea a schimbat vieți.

O insulă pe care o putem vedea doar în imagini vechi

În vederea istorică de la începutul articolului se disting apa, clădirile joase și malurile înalte ale Dunării. Documentul păstrat de Library of Congress este datat aproximativ între 1890 și 1900. Este un photochrom: o reproducere colorată obținută printr-un procedeu de imprimare, nu o fotografie în culori naturale.

Precizarea contează. Culorile ne ajută să privim imaginea, dar nu trebuie tratate ca o măsurătoare exactă a aspectului insulei. La fel, un cadru frumos nu ne spune singur cum trăiau toate familiile, cât câștigau sau ce dificultăți aveau.

Ada Kaleh se afla pe Dunăre, în apropiere de Orșova. Poziția ei explică de ce povestea locului se întâlnește cu istoria navigației și a fortificațiilor din regiunea Porților de Fier. Comunitatea din ultima perioadă de existență a insulei era majoritar turcă.

Dincolo de vederea de pe mal: oamenii și strada lor

O carte poștală ne apropie de o altă scară: cea a străzii. În ilustrata datată 1901 apar oameni în fața unor clădiri, iar pe margini se păstrează scrisul expeditorului. Este un obiect care a fost și imagine de călătorie, și mesaj trimis cuiva.

Nu știm aici numele persoanelor din fotografie și nu le putem atribui profesii sau întâmplări. Tocmai această limită ne ajută să citim corect o arhivă: ce se vede într-un document nu este același lucru cu tot ceea ce ne imaginăm despre el.

Bazarul și geamia, adică moscheea comunității, apar în documentarea proiectului FotoKaleh drept repere ale uliței principale. Ele ne ajută să înțelegem cum se întâlneau comerțul și viața religioasă într-un spațiu restrâns, fără să reducem insula la o simplă atracție exotică.

Memoria unei comunități cuprinde și lucruri obișnuite: traseul către casă, vecinii, obiectele folosite în gospodărie. Când locul dispare, asemenea detalii devin importante tocmai pentru că nu mai pot fi regăsite la aceeași adresă.

De ce a dispărut Ada Kaleh

Insula a fost acoperită de lacul de acumulare format pentru Hidrocentrala Porțile de Fier I. Nu a fost vorba despre o inundație sezonieră după care locuitorii s-au întors în case. Transformarea văii a însemnat pierderea definitivă a așezării de pe insulă.

Prezentarea publicată de Muzeul Național al Țăranului Român plasează acoperirea insulei de ape în intervalul 1970–1971. Plecarea locuitorilor și pregătirile pentru schimbarea peisajului au fost etape ale aceluiași proces, nu un singur eveniment petrecut într-o zi.

Oamenii au fost expropriați și strămutați. Foști insulari s-au stabilit în mai multe locuri din România și din afara țării. De aceea, povestea Ada Kaleh nu mai poate fi căutată numai pe malul Dunării: o parte se află în arhivele familiilor plecate.

Șimian: ziduri mutate, nu o comunitate refăcută

În încercarea de a salva o parte din patrimoniu, elemente ale vechii cetăți au fost mutate pe insula Șimian. Proiectul de strămutare a comunității acolo nu a fost însă finalizat. Ada Kaleh și Șimian nu sunt două nume ale aceleiași insule.

Fotografia de mai sus arată complexul arhitectonic de pe Șimian în 2007. Nu arată clădiri rămase la suprafață pe Ada Kaleh și nici nu dovedește că satul de odinioară a fost recreat integral.

Diferența este ușor de înțeles: mutarea unor ziduri poate salva o parte din arhitectură, dar nu mută automat relațiile dintre vecini, gospodăriile și viața unei comunități. Patrimoniul construit și viața oamenilor sunt legate, fără să fie același lucru.

Ce s-a păstrat și cum putem înțelege aceste urme

Mărturiile foștilor locuitori

Volumul Adakale-li. Patria din buzunarul de la piept, de Carmen Mihalache și Magda Andreescu, reunește interviuri și imagini din arhive de familie. Ediția a doua a apărut în 2013. Este o cale de a întâlni experiențe personale, nu o singură voce care ar vorbi în numele tuturor insularilor.

Fotografiile transformate în documente de istorie

Proiectul FotoKaleh, realizat în 2019 la Drobeta-Turnu Severin și prezentat online de ICR Istanbul în 2020, a folosit fotografii și cărți poștale pentru reconstituirea uliței principale. O reconstituire muzeală ajută vizitatorul să înțeleagă spațiul; nu este o filmare continuă a vieții de atunci.

Obiectele și prezentările muzeale

Filiala Orșova a Muzeului Regiunii Porților de Fier prezintă materiale despre Ada Kaleh și menționează filmul Ultima primăvară pe Ada-Kaleh. Obiectele, imaginile și filmul oferă puncte de intrare diferite în aceeași istorie: viața cotidiană, spațiul și memoria oamenilor.

Trei întrebări utile când privești o fotografie de pe insulă

• Când a fost realizată? O vedere de la 1900 nu descrie automat situația din anii dinaintea strămutării.
• Ce fel de document este? O fotografie, o ilustrată colorată și o reconstituire au posibilități și limite diferite.
• Ce putem identifica sigur? Numele unei persoane, al unei străzi sau al unei clădiri trebuie sprijinit de informațiile arhivei, nu ghicit din imagine.

Acesta este lucrul cel mai valoros rămas din Ada Kaleh: nu doar imaginea unei insule pitorești, ci posibilitatea de a cunoaște o comunitate prin urmele pe care le-a lăsat. Fotografiile ne arată un loc; mărturiile ne ajută să înțelegem ce a însemnat pierderea lui.

Citește și povestea podului lui Anghel Saligny de la Cernavodă, un alt capitol din istoria construcțiilor de pe Dunăre.

Imaginile istorice sunt identificate în legende. Fotografia de pe Șimian prezintă un alt loc, unde au fost mutate elemente de patrimoniu. Articolul nu reprezintă un ghid de acces la insula scufundată sau la complexul de pe Șimian.