Cum își rotește bufnița capul fără să oprească sângele spre creier
Bufnițele își pot roti mult capul datorită gâtului flexibil și unor adaptări ale vaselor de sânge care alimentează creierul. Oasele, spațiul din jurul arterelor și legăturile dintre vase lucrează împreună. Nu este suficient ca gâtul să se îndoaie; sângele trebuie să poată circula în continuare.
Există însă o limită importantă: bufnița nu își rotește capul complet, la 360 de grade. La bufnițe este descrisă o rotație de până la aproximativ 270 de grade. Mișcarea unei bufnițe poate părea imposibilă fiindcă penele ascund mare parte din gât.
De ce pare că se învârte capul într-un singur punct?
Când privești o bufniță, vezi un cap mare și rotunjit deasupra unui corp acoperit de pene. Gâtul nu este la fel de ușor de urmărit ca la o lebădă sau la o rață.
În realitate, mișcarea este împărțită între mai multe zone ale gâtului. Vertebrele sunt oasele care formează coloana, iar la multe bufnițe gâtul are 14 vertebre. La om sunt, în mod obișnuit, șapte.
Capul nu se învârte liber ca o piesă montată pe un șurub. Gâtul se îndoaie și se răsucește în mai multe locuri, dar penajul ne împiedică să vedem ușor întregul mecanism.
Ce ar putea merge prost cu vasele de sânge?
Arterele sunt vase care duc sânge către țesuturi, inclusiv către creier. Într-un gât care se rotește, ele trebuie să urmeze schimbarea poziției fără să fie întinse sau apăsate excesiv.
O comparație simplă este cu un furtun flexibil. Faptul că se poate îndoi nu înseamnă că apa curge la fel dacă îl răsucești puternic sau îl strângi într-un loc. Comparația explică problema de spațiu și traseu; un vas de sânge este însă țesut viu, nu un furtun.
La bufnițele studiate, cercetătorii au identificat adaptări care reduc tocmai aceste dificultăți:
- Spațiu în jurul unor artere: anumite canale osoase sunt mai largi și permit vaselor să se deplaseze.
- Zone care pot păstra sânge: unele vase de la baza capului pot forma rezerve în timpul rotației.
- Legături între trasee: conexiunile dintre vase oferă posibilități suplimentare de circulație.
Cum au verificat cercetătorii ce se întâmplă în interior
O echipă de la Johns Hopkins a prezentat în 2013 rezultatele unei cercetări anatomice asupra bufnițelor. A folosit păsări care muriseră din cauze naturale, imagini cu raze X, tomografie și substanță de contrast pentru a urmări vasele.
Substanța de contrast ajută anumite structuri să se vadă mai bine în imagini. Cercetătorii au putut compara traseele vaselor cu oasele gâtului și cu poziția capului.
Aceasta a fost o investigație a anatomiei, nu un film în care o bufniță vie era forțată să își răsucească gâtul. Diferența contează când interpretăm imaginile și explicațiile despre studiu.
În plus, o cercetare pe anumite specii nu înseamnă că fiecare bufniță are exact aceeași amplitudine sau aceleași dimensiuni ale tuturor structurilor. Rezultatele explică adaptări concrete, nu o performanță identică pentru orice individ.
Ce înseamnă, de fapt, 270 de grade?
Un cerc complet are 360 de grade. Jumătatea lui are 180, iar trei sferturi au 270. Așadar, pasărea poate ajunge mult dincolo de poziția în care privește direct în spate, fără să facă un tur complet.
- 180 de grade: direcția opusă celei inițiale.
- 270 de grade: trei sferturi dintr-un cerc.
- 360 de grade: un cerc întreg, pe care bufnița nu îl realizează astfel.
Poți desena aceste direcții pe o foaie pentru a înțelege unghiurile. Desenul este o explicație geometrică; nu trebuie să imităm rotația păsării cu propriul gât.
Ce merită urmărit când vezi o bufniță
Privește diferența dintre poziția corpului și direcția capului. Observă cum penele ascund gâtul și cât din mișcare pare să se petreacă în spatele lor. Alte păsări au și ele gâturi flexibile, dar la bufnițe efectul vizual este deosebit.
Nu este nevoie să atragi insistent atenția păsării pentru a obține o întoarcere spectaculoasă. Ceea ce pare un truc are o explicație anatomică: mobilitatea gâtului este însoțită de protejarea alimentării cu sânge. Tocmai potrivirea dintre aceste două nevoi face mișcarea atât de interesantă.
