Maimuța urlătoare Informații interesante și curiozități

Curiozități și fapte fascinante

• Urletul maimuțelor urlătoare este considerat cel mai puternic sunet scos de o maimuță.
• Un os mărit din gât funcționează ca o cutie de rezonanță.
• Coada poate susține singură greutatea maimuței, ca a cincea mână.
• Petrec până la trei sferturi din zi odihnindu-se, ca să economisească energie.

Caracteristici

Maimuțele urlătoare au corpul robust, gâtul gros și o barbă, mai mare la masculi. Blana poate fi neagră, cafenie, roșcată sau aurie, după specie. La unele specii, masculii și femelele au culori diferite.

Coada este prehensilă: se poate încolăci în jurul crengilor și are la vârf, pe partea de jos, o porțiune fără păr, sensibilă la atingere. În gât au un os hioid mare și gol.

Obiceiuri și comportamente

Trăiesc în grupuri de 4–20 de animale. Urlă mai ales în zori, ca să arate altor grupuri unde se află, evitând astfel luptele.

Sunt printre cele mai liniștite maimuțe în restul zilei. Mănâncă, apoi se odihnesc mult timp pe crengi, digerând frunzele. Se mișcă încet prin coroane, folosind coada ca sprijin.

Habitat și distribuție geografică

Există peste 10 specii, răspândite din sudul Mexicului până în nordul Argentinei. Trăiesc în păduri tropicale umede, păduri uscate, mangrove și păduri de pe malul râurilor, inclusiv în Amazonia.

Se adaptează la păduri fragmentate mai bine decât multe alte maimuțe, pentru că pot trăi din frunze. Sunt una dintre cele mai răspândite primate din America.

Dietă și metode de hrănire

Maimuțele urlătoare sunt printre puținele maimuțe din America care mănâncă mai ales frunze. Preferă frunzele tinere, mai ușor de digerat, și completează cu fructe, flori și muguri.

Frunzele dau puțină energie, de aceea se mișcă puțin și dorm mult. Bacteriile din intestin le ajută să descompună fibrele vegetale.

Reproducere și ciclu de viață

Femela naște de obicei un singur pui, după o sarcină de circa șase luni. Puiul stă agățat de blana mamei, mai întâi pe burtă, apoi pe spate.

La unele specii, puii se nasc cu altă culoare decât adulții. Tinerii, atât masculi, cât și femele, pleacă adesea din grupul în care s-au născut.

Nume și istorie

Numele științific Alouatta vine dintr-un cuvânt folosit de populațiile indigene din Guyana Franceză. Numele românesc „urlătoare” și cel englezesc „howler” descriu chiar sunetul lor.

În spaniolă, maimuța urlătoare se numește „mono aullador”, adică tot „maimuța care urlă”.

Stare de conservare și amenințări

Statutul diferă între specii. Unele sunt răspândite, dar maimuța urlătoare din Guatemala și maimuța urlătoare cu manta din Ecuador sunt periclitate.

Amenințările principale sunt tăierea pădurilor, vânătoarea și febra galbenă, care a ucis multe maimuțe urlătoare în Brazilia. Sunt rude cu alte maimuțe din pădurile tropicale.