Lopătarul Informații interesante și curiozități
Lopătar adult (Platalea leucorodia) în apă puțin adâncă. Andreas Trepte, CC BY-SA 2.5. Decupată și redimensionată.
Lopătarul este o pasăre mare, albă, cu un cioc lung care se lățește spre vârf. Merge prin apa mică și își mișcă ciocul lateral pentru a găsi hrană. În România cuibărește în colonii din zone umede, inclusiv în Delta Dunării. Forma ciocului îl separă ușor de egrete atunci când este văzut bine.
Informații rapide
| Nume comun | Lopătar |
| Nume științific | Platalea leucorodia |
| Lungime | 80–93 cm |
| Anvergura aripilor | 120–135 cm |
| Greutate | 1,13–1,96 kg |
| Tip de dietă | Carnivor: nevertebrate acvatice și vertebrate mici |
| Statut de conservare | Risc scăzut (LC), la nivel global |
| Distribuție geografică | Europa, Africa și Asia |
| Habitat | Zone umede cu ape puțin adânci, dulci sau salmastre |
| Familie | Threskiornithidae |
| Reproducere | De obicei 3–4 ouă; cuibărire colonială |
| Particularitate | Cioc aplatizat, lățit la vârf ca o lingură |
Curiozități și fapte fascinante
- Ciocul este îngust la bază și mult mai lat spre vârf.
- Adulții pot avea un moț și o nuanță gălbuie pe piept în sezonul reproducerii.
- Mișcările laterale ale capului sunt un indiciu de identificare la hrănire.
- Poate cuibări în stuf, dar și în tufe sau arbori.
Caracteristici
Penajul este în principal alb, iar picioarele și cea mai mare parte a ciocului sunt negre. La adult, vârful ciocului poate fi gălbui. În sezonul reproducerii apar pene alungite pe ceafă și nuanțe gălbui la baza gâtului.
Sexele au colorit asemănător. Juvenilii au un aspect mai puțin ornamentat, iar detaliile ciocului și penajului se schimbă odată cu vârsta.
Ciocul lat este criteriul cel mai sigur când pasărea poate fi privită din față sau de aproape. Văzut strict din lateral, vârful poate părea mai îngust.
Obiceiuri și comportamente
Lopătarul înaintează prin apă și baleiază lateral cu ciocul. Mai multe păsări pot căuta hrană în același loc, deplasându-se printre porțiunile accesibile. După hrănire se odihnesc adesea în grup.
Coloniile pot ocupa vegetație deasă și sunt sensibile la deranj. Un observator care vede adulți odihnindu-se nu poate presupune că în apropiere nu există cuiburi.
În migrație, specia depinde de o succesiune de locuri unde se poate hrăni și odihni. O singură rezervație nu acoperă toate nevoile unui an.
Habitat și distribuție geografică
Cuibărește fragmentat în Europa, în nordul Africii și în regiuni întinse ale Asiei. Populațiile migratoare folosesc zone mai calde în sezonul rece.
În România este legat de zone umede întinse, mai ales din Delta Dunării și culoarul Dunării. Alte colonii pot apărea în bazine potrivite din țară.
Sosirile pot începe din februarie–martie, iar plecările continuă toamna. Există și exemplare izolate care rămân iarna. Pentru hrană sunt importante apele mici, cu substrat accesibil.
Dietă și metode de hrănire
Lopătarul consumă insecte acvatice și larve, viermi, moluște, crustacee, pești mici și mormoloci. Meniul depinde de animalele prezente în zona de hrănire.
Ciocul este ținut în apă și deplasat dintr-o parte în alta. După capturare, pasărea ridică hrana pentru a o înghiți. Forma ciocului servește acestui mod de căutare, nu săpării unui cuib.
Adâncimea contează: o creștere a nivelului poate acoperi zone care erau accesibile. De aceea, diversitatea adâncimilor susține aceste păsări de apă.
Reproducere și ciclu de viață
Lopătarii cuibăresc în colonii, uneori alături de alte păsări de apă. Cuibul este construit din crengi și vegetație acvatică, în stufărișuri, tufe sau arbori.
Femela depune de obicei 3–4 ouă. Incubarea durează aproximativ 24–25 de zile. Puii primesc hrană de la adulți și ajung să zboare în jurul vârstei de 45–50 de zile.
Colonia are nevoie de vegetație care să susțină cuiburile și de zone de hrănire accesibile. Tăierea tufelor sau arderea stufului poate elimina locurile folosite de numeroase perechi.
Nume și istorie
Platalea leucorodia aparține familiei Threskiornithidae, aceeași familie largă cu ibișii. Asemănarea cu egretele vine din penajul alb și folosirea apelor mici, fără să le facă aceeași specie sau familie. Leucorodia combină termeni grecești pentru alb și stârc. Numele românesc lopătar și cel englezesc spoonbill trimit la forma lățită a ciocului.Stare de conservare și amenințări
Categoria globală este LC, risc scăzut. Totuși, degradarea zonelor umede, pierderea coloniilor și modificarea apei pot afecta populațiile locale.
Protecția cere păstrarea locurilor de cuibărit împreună cu terenurile de hrănire. Malurile mâloase, apele dulci sau salmastre și vegetația de refugiu au roluri diferite.
Legăturile dintre zonele umede sunt importante și pe traseele de migrație, unde păsările au nevoie de popasuri repetate.
Lopătarul: întrebări frecvente
- De ce are lopătarul ciocul lat? Forma îl ajută să caute și să captureze animale mici prin mișcări laterale ale ciocului în apa puțin adâncă.
- Lopătarul este o egretă? Nu. Aparține familiei Threskiornithidae, în timp ce egretele sunt stârci din familia Ardeidae.
- Unde cuibărește în România? În colonii din zone umede, mai ales în Delta Dunării și de-a lungul Dunării, dar și în alte bazine potrivite.
- Mănâncă numai pește? Nu. Consumă și crustacee, insecte, viermi, moluște și alte animale mici din apă.
Știați că…? Despre lopătari
- Lopătarul are ciocul lățit la vârf.
- Lopătarul caută hrană mișcând ciocul lateral prin apă.
- Lopătarul cuibărește în colonii din zone umede.
