Anghila Informații interesante și curiozități

Curiozități și fapte fascinante

• La început seamănă cu o frunză transparentă. Larva oceanică are corpul turtit și se numește leptocefal.
• Are o etapă aproape transparentă. Puietul ajuns lângă coastă este numit „anghilă de sticlă”.
• Ochii se măresc înaintea migrației. Transformarea în anghilă argintie pregătește corpul pentru drumul oceanic.
• Creșterea poate dura zeci de ani. Vârsta plecării diferă mult între indivizi și habitate.

Recorduri și superlative

Anghila europeană străbate mii de kilometri în migrația de reproducere. Cercetările cu emițătoare au urmărit adulți din Azore până în regiunea Mării Sargaselor. Aceste observații susțin legătura dintre apele continentale și zona oceanică de reproducere.

Inland Fisheries Ireland raportează exemplare de până la 50 de ani în programul său de monitorizare. Aceasta este o observație din Irlanda, nu o vârstă obișnuită pentru întreaga specie. Momentul plecării spre mare depinde de dezvoltarea fiecărui exemplar.

Caracteristici

Corpul este cilindric în partea din față și mai turtit spre coadă. Înotătoarele dorsală și anală se unesc cu înotătoarea caudală. În spatele capului se află două înotătoare pectorale mici.

Pielea pare netedă, dar conține solzi foarte mici, îngropați în ea. Maxilarul inferior este ușor mai lung decât cel superior. Femelele cresc, de regulă, mai mari decât masculii.

Obiceiuri și comportamente

Anghila este activă mai ales noaptea și în amurg. Ziua se poate adăposti sub pietre, printre plante sau în sedimente moi. Un studiu dintr-un lac irlandez a găsit diferențe de activitate între indivizii cu tipuri diferite de hrănire.

Specia este catadromă: crește în ape continentale ori costiere și migrează în ocean pentru reproducere. Este sensul invers față de drumul tipic al somonului de Atlantic.

Plecarea în aval se poate intensifica în nopți întunecate și la debite crescute. După transformarea în anghilă argintie, peștele începe lunga călătorie marină.

Habitat și distribuție geografică

Specia este legată de Atlanticul de Nord, de coastele europene și de nordul Africii. Folosește râuri, lacuri, lagune, estuare și unele ape costiere. Legătura cu marea permite desfășurarea migrației naturale.

O parte dintre indivizi urcă în ape dulci, iar alții cresc în estuare sau lângă coastă. Această varietate de trasee face ca protejarea unei singure categorii de habitat să fie insuficientă.

Marea Sargaselor se află în Atlanticul de Nord, la est de America de Nord. Acolo au fost găsite cele mai mici larve, iar urmărirea adulților a adus dovezi suplimentare despre migrație.

Dietă și metode de hrănire

În perioada de creștere, anghila consumă nevertebrate acvatice și pești mici. Hrana poate include larve de insecte, viermi și crustacee. Caută prada aproape de fund și în locurile cu adăposturi.

Dieta diferă între indivizi și între ape. Unele anghile folosesc mai ales nevertebrate, în timp ce altele consumă mai mult pește. Aceste diferențe se pot reflecta în zona folosită și în orele de activitate.

Reproducere și ciclu de viață

Larvele oceanice se deplasează spre coastele Europei și Africii de Nord. În apropierea platformei continentale își schimbă forma și devin anghile de sticlă. Ulterior capătă pigment și intră în lunga etapă de creștere.

Înaintea migrației, corpul trece prin transformarea argintie. Abdomenul se deschide la culoare, ochii cresc, iar peștele se pregătește pentru viața oceanică. Maturizarea reproductivă continuă pe drum.

Specia este considerată ca reproducându-se o singură dată, urmată de moartea adulților. Detaliile depunerii icrelor în natură rămân greu de observat. Studiul din 2022 a documentat sosirea adulților în zona presupusă de reproducere, nu actul depunerii.

Nume și istorie

Numele științific este Anguilla anguilla, specia fiind descrisă de Linnaeus în 1758. Face parte din familia Anguillidae. Anghila americană, Anguilla rostrata, este o specie înrudită.

La începutul secolului XX, Johannes Schmidt a urmărit distribuția larvelor pentru a localiza originea lor oceanică. Larvele cele mai mici l-au îndreptat spre Marea Sargaselor. Un secol mai târziu, emițătoarele prin satelit au adus informații directe despre traseele adulților.

Stare de conservare și amenințări

Anghila europeană este clasificată CR — în pericol critic de dispariție. Scăderea numărului de juvenili ajunși în apele continentale reprezintă o problemă majoră pentru specie.

Barierele întrerup deplasările, iar pierderea habitatelor și pescuitul reduc supraviețuirea. Poluarea și paraziții pot afecta starea peștilor. Parazitul Anguillicola crassus poate deteriora vezica înotătoare, organ implicat în controlul flotabilității.

Conservarea urmărește accesul între mare și apele interioare, habitatele de creștere și supraviețuirea adulților aflați în migrație. Monitorizarea puietului și a anghilelor argintii ajută la evaluarea acestor măsuri.