Calmarul Informații interesante și curiozități

Curiozități și fapte fascinante

• Are trei inimi. Două trimit sângele spre branhii, iar a treia îl pompează în restul corpului.
• Sângele oxigenat are o nuanță albastră. Transportul oxigenului este asigurat de hemocianină, o proteină care conține cupru.
• Pielea funcționează ca un ecran viu. Celulele cu pigment se pot extinde sau contracta prin acțiunea mușchilor.
• Are un suport intern subțire. Structura numită gladius susține mantaua și seamănă cu o pană alungită.

Recorduri și superlative

Calmarul comun european crește repede. Un studiu din largul Saharei de Vest a analizat 294 de exemplare, folosind depunerile zilnice din structurile de echilibru numite statoliți.

Un mascul din acel eșantion avea 49,8 cm lungimea mantalei și o vârstă estimată de 396 de zile. Cifra descrie un exemplar măsurat, nu dimensiunea obișnuită a speciei. Temperatura și sezonul de eclozare influențează ritmul creșterii.

Caracteristici

Mantaua este învelișul muscular al trunchiului. În partea din spate poartă două înotătoare late, cu contur romboidal. Ochii mari se află pe părțile laterale ale capului.

Cele opt brațe au ventuze care țin prada. Cele două tentacule sunt mai lungi și au porțiuni terminale lățite, folosite pentru capturare. Gura se află între brațe și conține un cioc.

Ca caracatița, calmarul este un cefalopod. Forma corpului și perechea suplimentară de tentacule ajută la deosebirea celor două animale.

Obiceiuri și comportamente

Pentru accelerare, calmarul expulzează apa din cavitatea mantalei printr-un tub muscular numit sifon. Jetul îl împinge în direcția opusă. Înotătoarele contribuie la deplasările mai line.

Schimbările de culoare servesc atât camuflajului, cât și semnalizării. Mușchii măresc suprafața vizibilă a sacilor cu pigment, numiți cromatofori. Când aceștia se restrâng, aspectul pielii se schimbă din nou.

La pericol poate elibera cerneală, care încurcă urmărirea prădătorului. Mobilitatea și reacțiile rapide sunt importante pentru acest nevertebrat cu corp moale.

Habitat și distribuție geografică

Calmarul comun european trăiește în Atlanticul de Est și în Marea Mediterană. FAO îi descrie arealul atlantic de la Marea Nordului până spre Golful Guineei. Este prezent și în Marea Adriatică.

Folosește apele platformei continentale și se poate apropia de coastă pentru reproducere. Depunerea ouălor cere locuri unde capsulele pot fi fixate. Distribuția la diferite adâncimi se schimbă cu sezonul și cu etapa de viață.

Dietă și metode de hrănire

Este un prădător care consumă pești, crustacee și alte cefalopode. Uneori mănâncă și exemplare din propria specie. Compoziția hranei depinde de talie și de prada disponibilă.

Tentaculele lungi apucă prada, iar brațele o aduc spre gură. Ciocul o fragmentează înainte de înghițire. Ochii mari contribuie la localizarea și urmărirea țintei.

Reproducere și ciclu de viață

Femela depune ouăle în capsule alungite, grupate și atașate de substrat. În interior, embrionii sunt protejați de învelișul capsulei până la eclozare.

Calendarul reproducerii diferă între regiuni. În Adriatica, FAO descrie depuneri pe parcursul anului, cu un maxim iarna și primăvara. Majoritatea adulților mor după sezonul reproductiv.

Puii au deja forma generală a unui calmar, dar sunt mult mai mici. Creșterea rapidă le permite să ajungă la maturitate într-un ciclu scurt. Viața speciei este strâns legată de condițiile mediului marin.

Nume și istorie

Denumirea științifică Loligo vulgaris este atribuită lui Lamarck, din 1798. Specia aparține familiei Loliginidae, un grup de calmari de coastă.

Cuvântul „calmar” este folosit pentru numeroase specii. Calmarul comun european are propriul areal și propriile dimensiuni. Datele despre calmarii uriași aparțin altor specii.

Stare de conservare și amenințări

SeaLifeBase citează pentru această specie categoria IUCN DD — date insuficiente. Evaluarea indicată este din 2015. Această categorie semnalează lipsa datelor necesare unei aprecieri complete a riscului.

Calmarul comun european este pescuit comercial. Evaluarea populațiilor cere observații repetate, deoarece generațiile scurte și condițiile marine pot produce variații mari ale abundenței.

Păstrarea habitatelor unde sunt depuse ouăle contribuie la continuitatea ciclului de viață. Datele despre capturi, reproducere și distribuție ajută la deosebirea fluctuațiilor naturale de presiunea pescuitului.