Diavolul de mare Informații interesante și curiozități
Manta oceanică, Mobula birostris, înotând în apropierea unui scafandru; înotătoarele pectorale seamănă cu aripi. Daniel Sasse, CC BY-SA 4.0. Decupată și redimensionată.
Diavolul de mare din acest articol este manta oceanică uriașă, Mobula birostris, un pește cartilaginos cu înotătoare pectorale foarte late. Văzută sub apă, pare să zboare deasupra recifului. În ciuda numelui spectaculos și a taliei mari, se hrănește în principal cu organisme mici din plancton. Cele două prelungiri din fața gurii ajută la dirijarea apei, nu sunt coarne pentru atac.
Informații rapide
| Nume comun | Diavol de mare; manta oceanică uriașă |
| Nume științific | Mobula birostris |
| Longevitate | Estimată la aproximativ 40 de ani; datele directe sunt limitate |
| Tip de dietă | Filtrator, predominant zooplancton |
| Principalii prădători | Rechini mari |
| Statut de conservare | În pericol — Endangered (EN) |
| Distribuție geografică | Oceane tropicale, subtropicale și unele ape temperate |
| Habitat | Ocean deschis, insule oceanice și zone de coastă productive |
| Dimensiuni | Discul corporal are frecvent aproximativ 4–5 m lățime |
| Familie | Mobulidae |
| Reproducere | De regulă un singur pui viu |
| Particularitate | Lobi cefalici care dirijează apa spre gură |
- Dieta / Categorie: Filtrator, predominant zooplanctonofag / Chondrichthyes
- Pe ce continente se găsește: Oceane tropicale subtropicale și temperate
Curiozități și fapte fascinante
- Înotătoarele pectorale late seamănă cu două aripi.
- Lobii din fața gurii ajută la hrănire.
- Petele de pe abdomen permit recunoașterea indivizilor.
- O femelă produce de regulă un singur pui odată.
Caracteristici
Corpul are forma unui disc lat, cu înotătoarele pectorale prelungite lateral. Ochii sunt așezați pe părțile capului, iar gura se deschide în față.
Pe partea inferioară se află fantele branhiale. Coloritul este adesea întunecat dorsal și mai deschis ventral, însă există și forme foarte întunecate. Petele abdominale pot fi comparate în fotografii pentru identificare.
Talia este exprimată frecvent prin lățimea discului, măsurată între extremitățile înotătoarelor. O anvergură de patru–cinci metri nu trebuie confundată cu lungimea de la cap la coadă.
Obiceiuri și comportamente
Manta înaintează prin mișcări ample ale înotătoarelor pectorale. Poate călători între zone de hrănire și poate apărea sezonier în apropierea insulelor sau coastelor productive.
Deși este adesea observată singură, se poate aduna cu alte exemplare la hrană sau în locuri unde pești mici îi îndepărtează paraziții. Aceste locuri sunt numite stații de curățare.
Marcajele electronice au arătat și scufundări adânci. Viața sa nu se limitează la recifele puțin adânci unde este cel mai ușor de fotografiat.
Habitat și distribuție geografică
Mobula birostris este răspândită în regiuni tropicale și subtropicale, dar folosește și unele ape temperate. Oceanul deschis reprezintă o parte importantă a habitatului.
Insulele oceanice, munții submarini și coastele cu ape bogate în hrană pot concentra temporar indivizi. Curenții și disponibilitatea planctonului contribuie la aceste deplasări.
Pentru un animal al mediilor marine mobile, protecția unui singur punct de observare nu acoperă toate locurile folosite pe parcursul vieții.
Dietă și metode de hrănire
Manta filtrează în principal zooplancton: animale mici aflate în masa apei, inclusiv crustacee și larve. Acest meniu susține un corp uriaș prin capturarea multor organisme mărunte.
În timpul hrănirii, lobii cefalici se desfac și dirijează apa spre gura largă. Structurile filtrante rețin hrana, iar apa continuă să treacă peste branhii.
Uneori animalul execută rostogoliri repetate într-o zonă bogată în plancton. Aceste mișcări îl mențin în concentrația de hrană și nu reprezintă un spectacol destinat observatorilor.
Reproducere și ciclu de viață
Manta oceanică naște de regulă un singur pui. Dezvoltarea are loc în corpul femelei, iar puiul este eliberat complet format și capabil să înoate.
Producerea unui număr atât de mic de urmași face recuperarea populațiilor lentă. Pierderea femelelor adulte poate avea efecte importante chiar dacă, la o anumită vizită, sunt văzute mai multe exemplare împreună.
Detaliile reproducerii în natură rămân incomplet cunoscute. Informațiile despre manta de recif nu trebuie transferate automat acestei specii oceanice, cu alt mod de viață.
Nume și istorie
Denumirea populară diavol de mare poate fi folosită pentru mai multe rude apropiate. Aici desemnează explicit Mobula birostris, numită și manta oceanică sau manta uriașă.
În lucrări mai vechi apare numele Manta birostris. Încadrarea actuală o plasează în genul Mobula; manta de recif, Mobula alfredi, este o specie diferită.
Forma lobilor cefalici a contribuit la asocierea cu niște coarne. Aceste structuri sunt însă adaptări pentru hrănire ale unor pești cartilaginoși.
Stare de conservare și amenințări
Specia este evaluată global ca fiind în pericol. Pescuitul direcționat și capturarea accidentală în diverse unelte reprezintă amenințări majore, inclusiv pentru comerțul cu structuri branhiale.
Ritmul lent al reproducerii limitează refacerea după pierderi. Reducerea capturilor și protejarea locurilor importante trebuie însoțite de monitorizare pe termen lung.
Observarea responsabilă păstrează distanța și nu blochează traseul animalului. Conservarea acestor vertebrate depinde de posibilitatea lor de a se hrăni, deplasa și reproduce fără perturbări repetate.
Diavolul de mare: întrebări frecvente
- Diavolul de mare este un mamifer? Nu. Manta oceanică este un pește cartilaginos care respiră prin branhii.
- Ce rol au prelungirile de lângă gură? Lobii cefalici dirijează apa și hrana spre gură în timpul filtrării.
- Mănâncă animale mari? Se hrănește în principal cu zooplancton, adică organisme animale mici din apă.
- De ce se refac greu populațiile? Femelele produc puțini pui, de regulă unul odată, iar ritmul de reproducere este lent.
Știați că…? Despre diavoli de mare
- Manta oceanică are înotătoare pectorale asemănătoare unor aripi.
- Manta oceanică filtrează în principal zooplancton.
- Petele de pe abdomen permit identificarea mantelor.

