Huhurezul mic Informații interesante și curiozități

Curiozități și fapte fascinante

• Faimosul „hu-huu” este de obicei strigătul masculului; femela răspunde cu un „chi-uic” ascuțit.
• Există huhurezi cenușii și huhurezi roșcați; culoarea nu depinde de sex.
• Penele cu margini moi îi fac zborul aproape fără zgomot.
• Fotograful Eric Hosking și-a pierdut un ochi după atacul unui huhurez care își apăra cuibul.

Caracteristici

Huhurezul mic este o bufniță de talie medie, robustă, cu cap mare și rotund. Discul facial este bine conturat, iar ochii sunt foarte închiși la culoare. Penajul are pete și dungi care îl ascund pe scoarța copacilor.

Femela este mai mare și mai grea decât masculul. Aripile sunt late și rotunjite, potrivite pentru zborul printre crengi.

Obiceiuri și comportamente

Este o pasăre strict de noapte. Ziua stă nemișcată lângă trunchiul unui copac sau în desiș. Dacă este descoperită, păsările mici se adună în jurul ei și țipă, ca s-o alunge.

Perechile sunt fidele și rămân ani la rând pe același teritoriu. Toamna, tinerii trebuie să-și găsească un teritoriu liber, iar mulți nu supraviețuiesc primului an.

Auzul este foarte fin. Huhurezul poate localiza un șoarece după foșnet, chiar în întuneric aproape complet.

Habitat și distribuție geografică

Specia trăiește în aproape toată Europa, în vestul Asiei și în nord-vestul Africii. Lipsește din Irlanda și din nordul îndepărtat.

În România este cea mai răspândită bufniță de pădure. O întâlnești de la câmpie până la munte, în păduri de stejar, fag sau amestec, dar și în parcurile mari ale orașelor. Este una dintre viețuitoarele pădurilor din România.

Dietă și metode de hrănire

Hrana principală sunt rozătoarele mici, precum șoarecii de pădure și șoarecii de câmp. Prinde și păsări mici, broaște, râme și gândaci mari.

Pândește de pe o creangă, apoi plonjează și prinde prada cu ghearele. Prada mică este înghițită întreagă. Oasele și blana sunt eliminate sub formă de borhoți.

În orașe, huhurezii vânează adesea vrăbii și alte păsări care dorm în copaci.

Reproducere și ciclu de viață

Cuibul este de obicei într-o scorbură mare. Folosește și cuiburi vechi de ciori, cavități din clădiri sau cutii speciale.

Femela depune de obicei 2–5 ouă albe, la sfârșitul iernii sau primăvara devreme. Le clocește aproximativ o lună, iar masculul aduce hrana.

Puii ies din cuib înainte să zboare bine și stau pe crengi din apropiere. În această perioadă, părinții atacă orice intrus, inclusiv oamenii.

Nume și istorie

Numele științific Strix aluco combină cuvântul grecesc pentru bufniță, „strix”, cu un nume vechi italian al păsării.

În română se numește „huhurez mic” pentru a-l deosebi de huhurezul mare (Strix uralensis), o bufniță mai mare din pădurile de munte.

Sunetul „hu-huu” folosit în desene animate și filme pentru o bufniță este, aproape mereu, cel al acestei specii.

Stare de conservare și amenințări

Specia are o populație mare și stabilă, evaluată global cu risc scăzut (LC). Se adaptează bine la parcuri și cartiere cu copaci bătrâni.

Pericolele principale sunt tăierea arborilor scorburoși, coliziunile cu mașinile și otrăvirea cu substanțe folosite împotriva rozătoarelor. Ca toate păsările răpitoare, huhurezul este ocrotit în România. Rudă apropiată a bufniței, are nevoie de păduri cu arbori bătrâni.