Vânturelul roșu Informații interesante și curiozități

Curiozități și fapte fascinante

• În timpul zborului pe loc, capul rămâne aproape nemișcat, chiar și pe vânt.
• Vânturelul vede lumina ultravioletă și poate observa urmele lăsate de urina șoarecilor.
• În București și în alte orașe, vântureii cuibăresc pe balcoanele și acoperișurile blocurilor.
• Nu își construiește cuib: folosește cuiburi vechi de ciori sau cavități.

Caracteristici

Vânturelul roșu are aripi lungi și ascuțite și o coadă lungă. Masculul are capul și coada cenușii-albăstrui, iar spatele roșcat, cu pete negre mici. La vârful cozii are o bandă neagră.

Femela este puțin mai mare, cu spatele și coada cafenii-roșcate, cu dungi. Ambele sexe au o „mustață” închisă sub ochi, ca la toți șoimii.

Obiceiuri și comportamente

Vânează de pe un loc înalt sau din zbor. Zborul pe loc, cu aripile bătând repede, îi permite să urmărească solul fără o creangă de sprijin. Când vede prada, coboară în trepte și se lasă brusc pe ea.

Este activ ziua. Perechile apără zona din jurul cuibului, dar teritoriul de vânătoare se poate suprapune cu al altor vânturei.

Chemarea este un „chi-chi-chi” ascuțit și repetat.

Habitat și distribuție geografică

Specia trăiește în aproape toată Europa, Asia și Africa. Populațiile din nord migrează iarna spre sud, iar cele din sud sunt sedentare.

În România este cea mai comună pasăre răpitoare mică. O vezi deasupra câmpurilor, a marginilor de drum și a pajiștilor, dar și în orașe. Este una dintre viețuitoarele pajiștilor și câmpiilor României.

Dietă și metode de hrănire

Hrana principală sunt rozătoarele mici, mai ales șoarecii de câmp. Mai prinde insecte mari, precum lăcuste și gândaci, șopârle și păsări mici.

În orașe, mulți vânturei vânează vrăbii și alte păsări mici. O pereche cu pui poate prinde zeci de rozătoare pe zi.

Prin numărul de șoareci prinși, vânturelul este un aliat al agricultorilor, ca și ceilalți șoimi.

Reproducere și ciclu de viață

Vânturelul nu construiește cuib. Folosește cuiburi vechi de ciori și coțofene, scorburi, nișe în stânci și clădiri sau cutii speciale.

Femela depune de obicei 4–6 ouă roșcate, pătate, și le clocește aproximativ patru săptămâni. Masculul aduce hrana. Puii zboară după circa o lună, dar mai sunt hrăniți de părinți câteva săptămâni.

Nume și istorie

Numele științific Falco tinnunculus vine din latină. „Falco” înseamnă șoim, iar „tinnunculus” vine de la „tinnulus”, „care sună ascuțit”, după strigătul păsării.

Numele românesc „vânturel” arată obiceiul de a sta în vânt, nemișcat deasupra câmpului. În România mai trăiește vânturelul mic, o specie mai rară, care vânează mai ales insecte.

Stare de conservare și amenințări

Specia are o populație foarte mare și este evaluată global cu risc scăzut (LC). În unele regiuni ale Europei, numărul vântureilor a scăzut din cauza agriculturii intensive.

Pesticidele și otrăvurile pentru rozătoare îi reduc hrana sau îl pot otrăvi. Cutiile de cuibărit montate pe stâlpi și pe clădiri au ajutat populațiile locale. Ca toate păsările răpitoare, vânturelul este ocrotit în România.