Lipitoarea Informații interesante și curiozități

Curiozități și fapte fascinante

• Hrana diferă între specii. Unele lipitori înghit mici nevertebrate întregi.
• Corpul își schimbă mult forma. Lungimea observată depinde de cât este de întins.
• Ventuzele au mai multe roluri. Ajută la fixare, deplasare și, în partea anterioară, la hrănire.
• Unele sunt folosite în chirurgie. Lipitorile crescute controlat pot ajuta drenajul sângelui din anumite țesuturi operate.

Recorduri și superlative

Dimensiunile variază mult în acest grup. O lipitoare contractată pare mult mai scurtă decât aceeași lipitoare în mișcare. Comparațiile trebuie să țină cont de starea corpului.

La Hirudo medicinalis, lungimea poate ajunge la aproximativ 20 cm. Specia poate trăi mai mulți ani. După o masă consistentă, poate trece o perioadă de luni până la următoarea hrănire.

Capacitatea de a aștepta între mese este utilă când gazdele apar rar. Ea nu înseamnă că toate lipitorile au același ritm de hrănire.

Caracteristici

Lipitorile aparțin viermilor inelați, alături de râme. Corpul are segmente și numeroase inele vizibile la suprafață. Aceste inele exterioare nu corespund fiecare câte unui segment intern.

La cele mai multe specii există o ventuză anterioară și una posterioară. Gura se află în regiunea ventuzei din față. Structura ei diferă în funcție de hrană.

Culoarea poate fi brună, verde sau divers desenată. La lipitoarea medicinală europeană apar dungi longitudinale. Pielea umedă permite schimbul de gaze cu mediul.

Obiceiuri și comportamente

Deplasarea pe substrat seamănă cu o succesiune de bucle. Animalul fixează un capăt, îl apropie pe celălalt și apoi își întinde corpul. Unele lipitori acvatice înoată prin ondulare.

Simțurile detectează schimbări de lumină, vibrații și alți stimuli din apropiere. Lipitoarea medicinală are mai multe perechi de ochi simpli. Aceștia nu formează imagini detaliate precum ochii oamenilor.

Întâlnirea unei gazde poate declanșa hrănirea la speciile hematofage. Speciile prădătoare caută animale mici, folosind alte adaptări ale gurii.

Habitat și distribuție geografică

Multe lipitori sunt animale de apă dulce, întâlnite în bălți, lacuri și cursuri de apă. Există și specii marine. Alte specii ocupă păduri foarte umede, unde riscul de uscare este redus.

Lipitoarea medicinală folosește în special ape puțin adânci, care se încălzesc bine. Vegetația de la margine și zonele umede apropiate sunt importante. Gazdele pot include amfibieni, pești, păsări și mamifere.

O baltă mică poate oferi un habitat valoros. Diversitatea animalelor prezente influențează resursele de hrană disponibile.

Dietă și metode de hrănire

Speciile hematofage consumă sânge. Unele au maxile cu dinți fini, în timp ce alte lipitori folosesc o trompă. Saliva anumitor specii conține substanțe care împiedică închegarea sângelui.

Printre lipitori există și prădători care consumă viermi ori alte nevertebrate. Unele extrag fluidele prăzii, iar altele o înghit. Termenul „lipitoare” nu descrie o singură dietă.

În rețelele trofice acvatice, fiecare specie ocupă astfel un rol propriu. Identificarea ei este necesară pentru a înțelege ce mănâncă.

Reproducere și ciclu de viață

Lipitorile sunt hermafrodite: același individ are organe reproducătoare masculine și feminine. La lipitoarea medicinală, reproducerea implică schimbul de spermă între parteneri și fecundare internă.

O regiune glandulară a corpului, numită clitelum, produce materialul coconului. Acesta protejează ouăle în timpul dezvoltării. La Hirudo medicinalis, coconii sunt depuși în locuri umede de pe mal, deasupra apei.

Puii ies cu forma generală a adultului, la dimensiuni mici. Nu trec printr-un stadiu de larvă înotătoare distinctă. Creșterea depinde de hrană și de condițiile mediului.

Nume și istorie

Hirudinea este numele grupului zoologic al lipitorilor. Specia Hirudo medicinalis a fost descrisă de Linnaeus în 1758. Ea este distinctă de Hirudo verbana, o altă lipitoare folosită medical.

Utilizarea lipitorilor are o istorie îndelungată. Astăzi, anumite servicii chirurgicale folosesc exemplare crescute controlat pentru drenarea sângelui din țesuturi congestionate. Acest rol este legat de intervenții precise și de supraveghere medicală.

Stare de conservare și amenințări

Statutul de conservare trebuie verificat pentru fiecare specie. Hirudo medicinalis este încadrată global ca aproape amenințată. Această evaluare nu se aplică tuturor lipitorilor.

Desecarea, dispariția bălților și transformarea malurilor reduc habitatul disponibil. Recoltarea istorică pentru medicină a contribuit la declinul unor populații. Pierderea animalelor gazdă poate afecta și ea resursele de hrană.

Proiectele de conservare urmăresc populațiile și refac habitatele. Unele folosesc ADN din apă pentru detectare și reproducere în condiții controlate. Menținerea zonelor umede ajută întregul ansamblu de animale asociate.