Cloşca bunicuţei

Cloşca bunicuţei, de Emilia Plugaru

Bunica are o cloşcă cu zece puişori. Mi-ar place să mă joc cu aceşti puişori, dar cloşca nu-mi permite. Când mă apropii îşi umflă penele, cârâie supărată şi sunt convinsă că dacă aş încerca să-i "fur" vreun odor - ar sări asupra mea. Doar bunica are voie să-i ia odraslele, să şi le pună-n poală, să le mângâie cu mâna. Cloşca mârâie încet "clonc-clonc", adică... "fii atentă", dar nu se supără. Cloşca bunicuţei e o mamă foarte grijulie. Ziua-ntreagă aleargă, scormoneşte, caută ceva gustos pentru odoraşele sale.

În fiecare dimineaţă bunica le dă păsat muiat în lapte şi cozi de ceapă tăiate mărunt.

- Pentru ca să crească sănătoşi, zice ea.

Nici o pasăre din curte nu îndrăzneşte să stea pe aproape când puişorii mănâncă. Toate ştiu că mama-cloşcă e în stare să scoată ochii oricui doar pentru un fir de păsat. Bunica povesteşte că o cloşcă mai grijulie, mai gospodină nu a avut vreodată.

Când vine seara cloşca se apropie de cuptoraş, acolo unde de obicei bunica pregăteşte

cina. O apucă cu clonţul de fustă şi bunicuţa ştie - e vremea să deschidă uşa de la poieţică. Puişorii vor la culcare.

- Acuşi, acuşi, zice bunicuţa. Vin imediat! Să-mi răstorn mămăliguţa!

Cloşca aşteaptă cuminte.

- Cloncăi, cloncăi, o dezmiardă bunicuţa, apoi strigă: la poiată! La poiată! Fuguliţa la poiată! Hai la mama! Hai la mama! La poiată!

Cloşca cu cei zece puişori merge cuminte în urma bunicii. Şi acest lucru se repetă seară de seară.

Într-o după-amiază, eu şi bunica am plecat la nişte rude din sat. Aveam să ne întoarcem târziu.

- Ioane! l-a strigat bunica pe bunicul. Să nu uiţi să deschizi uşa la poieţică! Ca să poată intra cloşca! Ai înţeles, Ioane?!

- Am înţeles... mormăi bunicul somnoros, căci mai toată ziua dormea. Cum să uit? De ce să uit? Plecaţi... Nu se întâmplă nimic cu deşteapta voastră de cloşcă...

Când ne-am întors, pe la miezul nopţii - cloşca nicăieri. Bunicul adormise înaintea găinilor. Sărmana bunică. Nu o mai văzusem atât de necăjită.

Ore-n şir am căutat cloşca. Prin ogradă, pe drum, pe sub garduri, peste tot. Degeaba.

- Din pricina ghiujului de moşneag mi s-a prăpădit bunătate de cloşcă, se tot văita bunica. Că amarnic e somnoros. Toată viaţa atât a ştiut - să stea tolănit. Eh... Dacă nu o găsesc îl fac pe el cloşcă. Doamne, Doamne... Cloşca mamei, gospodina mamei... O vor mânca dihorii în noaptea asta...

Într-un târziu ne-am lăsat păgubaşe. Ne-am dus la culcare. Am intrat în cămăruţă, ne-am dezbrăcat, ne-am făcut semnul crucii şi eram gata să ne urcăm în pat. Deodată am auzit nişte sunete ciudate.

- Ce se întâmplă? am întrebat eu speriată.

Bunica a ridicat un pic cuvertura. Am zărit căpşorul cloştii.

- Clonc-clonc! ne-a salutat ea bucuroasă.

- Vai de mine! a plesnit bunica din palme. Ca să vezi unde s-a ascuns! Nu m-a găsit lângă cuptoraş, nu a găsit uşiţa deschisă şi ce i-o fi dat în gând? Ia să-şi ducă ea puişorii la mine în cămară. Gospodina mamei, pasăre deşteaptă! Oare cum or fi urcat scările ăştia mici? Zău, nu pricep...

Încă mult timp bunica a mângâiat cloşca apoi s-a culcat alături de mine şi a adormit.

Dimineaţa, pe la revărsatul zorilor, cloşca şi cei zece puişori stăteau cuminţi lângă uşă.

- Clonc, clonc, clonc, clonc, nu faceţi zarvă! îşi povăţuia ea odraslele. Nu mai e mult... Se trezeşte bunicuţa... Încă un pic. Mai lăsaţi-o să doarmă...

Reclama
Fata babei şi fata moşneagului Ion Creangă
Erau odată un moşneag şi-o babă; şi moşneagul avea o fată, şi baba iar o fată. Fata ...
Oraşul cu ochii de ploaie Emilia Plugaru
Să fi zis cineva pe atunci că oraşul Lumină, oraş scăldat tot anul de un soare ...
Frumoasa lumii Mihai Eminescu
Apoi poveste, poveste, D-zeu la noi soseşte, că-nainte mult mai este. Era odată un vânător ...
Amintiri din copilărie III Ion Creangă
Nu mi-ar fi ciudă, încaltea, când ai fi şi tu ceva şi de te miri unde, îmi zice cugetul ...
Reclama