Broasca țestoasă de Galápagos Informații interesante și curiozități

Curiozități și fapte fascinante

• Pe insule trăiesc mai multe specii de țestoase gigant, fiecare pe insula sau vulcanul ei.
• Unele au carapacea bombată, altele au o „șa” ridicată în față, care le lasă să întindă gâtul spre cactuși.
• Pot rezista luni întregi fără apă și hrană, de aceea marinarii le luau vii pe corăbii.
• Lonesome George, ultimul exemplar de pe insula Pinta, a murit în 2012.

Caracteristici

Țestoasele gigant au o carapace mare și grea, picioare groase, ca de elefant, și gât lung. Pielea este cenușie și solzoasă, ca la alte reptile.

Forma carapacei diferă după insulă. Pe insulele mari și umede, cu iarbă joasă, carapacea este bombată. Pe insulele uscate, unde hrana e mai sus, carapacea are partea din față ridicată ca o șa. Masculii sunt mult mai mari decât femelele.

Obiceiuri și comportamente

Țestoasele sunt lente și petrec multe ore odihnindu-se, mai ales dimineața devreme și în timpul căldurii. Se scaldă în bălți și noroi, care le răcoresc și le apără de țânțari.

Unele populații migrează sezonier, urcând în zonele înalte și umede în sezonul uscat și coborând la câmpie în sezonul ploios. Aceleași poteci sunt folosite de țestoase de generații.

Habitat și distribuție geografică

Țestoasele gigant trăiesc numai pe câteva dintre insulele Galápagos, aflate la circa 1000 km de coasta Ecuadorului.

Unele specii trăiesc în zonele joase, aride, cu cactuși, iar altele în pădurile și pajiștile umede de pe vulcani. Fiecare specie s-a dezvoltat izolat, pe insula ei. Sunt printre cele mai cunoscute animale pe cale de dispariție.

Dietă și metode de hrănire

Sunt erbivore. Mănâncă ierburi, frunze, flori, fructe și ciuperci. Cactușii cu paleta lată sunt o hrană importantă, pentru că le dau și apă.

Pot stoca apă în corp și pot supraviețui mult timp fără să bea. Prin hrănire și deplasare, țestoasele răspândesc semințe și modelează vegetația insulelor.

Reproducere și ciclu de viață

Împerecherea are loc mai ales în sezonul cald și umed. Femelele coboară în zonele joase, sapă cu picioarele din spate o groapă și depun de obicei 2–16 ouă sferice, mari cât o minge de tenis.

Ouăle se dezvoltă luni de zile în solul cald. Ca la multe țestoase, temperatura hotărăște sexul puilor. Puii ies singuri la suprafață și cresc foarte încet; devin maturi abia după 20–25 de ani.

Nume și istorie

Numele insulelor vine de la un cuvânt spaniol vechi, „galápago”, folosit pentru țestoasă sau pentru un tip de șa. Insulele au fost, practic, numite după aceste țestoase.

În 1835, Charles Darwin a vizitat Galápagos și a aflat că localnicii puteau spune de pe ce insulă vine o țestoasă după forma carapacei. Astfel de observații l-au ajutat să-și dezvolte teoria despre evoluție.

Stare de conservare și amenințări

Între secolele XVII și XIX, vânătorii de balene și pirații au luat de pe insule zeci sau chiar sute de mii de țestoase pentru carne. Caprele, porcii și șobolanii aduși de oameni au distrus vegetația, ouăle și puii. Unele specii au dispărut complet.

Astăzi, Parcul Național Galápagos și organizațiile de conservare cresc pui în centre speciale și elimină animalele invazive. Pe insula Española, populația a crescut de la 14 adulți la peste o mie de țestoase. Este rudă cu alte broaște țestoase de uscat.