Căpușa Informații interesante și curiozități

Curiozități și fapte fascinante

• Larva are șase picioare. A patra pereche apare la stadiul de nimfă.
• Nu sare și nu zboară. Se transferă când gazda atinge vegetația pe care așteaptă.
• O mare parte a vieții se petrece în mediu. Hrănirea ocupă doar perioade limitate.
• Corpul femelei se dilată. Aspectul după hrănire diferă mult de cel al unei căpușe nemâncate.

Recorduri și superlative

Deși este mică, această căpușă poate avea un ciclu de viață de mai mulți ani. Adesea sunt necesari doi sau trei ani. Frigul, uscăciunea și lipsa gazdelor pot prelungi dezvoltarea.

O femelă hrănită poate produce aproximativ 2.000 de ouă, conform fișei ECDC. Numărul mare nu înseamnă că toate vor produce adulți. Găsirea gazdelor și supraviețuirea în mediu sunt obstacole importante.

Mărirea corpului după hrănire reflectă acumularea mesei de sânge. Lungimea și volumul nu cresc în aceeași proporție. De aceea, fotografiile unor stadii diferite pot părea imagini ale unor animale fără legătură.

Caracteristici

Corpul are o formă aproximativ ovală. Pe spate există un scut întărit, numit scutum. La mascul acoperă aproape întreaga suprafață dorsală, iar la femelă numai partea anterioară.

Larva are trei perechi de picioare. Nimfa și adultul au patru perechi. Această schimbare face parte din dezvoltare și nu transformă larva într-o insectă.

Specia nu are ochi. Structurile senzoriale de pe picioarele din față ajută la detectarea condițiilor din jur. Piesele bucale sunt adaptate fixării și hrănirii pe gazdă.

Obiceiuri și comportamente

Căpușa urcă pe un fir de iarbă sau alt suport și întinde picioarele anterioare. Așteaptă contactul cu o gazdă. Acest comportament este numit în literatura de specialitate questing.

Mirosurile, dioxidul de carbon, căldura și vibrațiile oferă indicii despre apropierea unui animal. Căpușa se agață de acesta și caută un loc de hrănire. Uneori merge o perioadă pe corp înainte să se fixeze.

Uscăciunea limitează timpul petrecut la înălțime. Animalul poate coborî în stratul de frunze, unde umiditatea este mai mare. Alternanța dintre așteptare și refugiu influențează șansa întâlnirii unei gazde.

Habitat și distribuție geografică

Specia este întâlnită în mare parte din Europa și în nordul Africii. Distribuția locală depinde de vegetație, umezeală și animalele disponibile. Nu orice teren cu iarbă susține aceeași densitate de căpușe.

Pădurile de foioase și cele mixte oferă frecvent un strat de frunze umed. Căpușele pot apărea și în pajiști, parcuri sau vegetație deasă de la marginea localităților.

Microclimatul apropiat de sol contează mult. Gazdele transportă căpușele între locuri și pot contribui la extinderea prezenței lor. Modificările habitatului influențează atât parazitul, cât și gazdele.

Dietă și metode de hrănire

Hrana este sângele vertebratelor. Larvele și nimfele folosesc frecvent animale mici, inclusiv rozătoare și păsări. Femelele adulte se hrănesc adesea pe mamifere mai mari.

După fixare, masa poate dura mai multe zile. Saliva ajută procesul de hrănire. Corpul se mărește treptat, apoi căpușa se desprinde și revine în mediu.

O căpușă infectată poate transmite agenți patogeni în timpul hrănirii. Specia poate transmite bacterii asociate bolii Lyme și virusul encefalitei de căpușă. O mușcătură nu înseamnă automat că s-a produs o infecție.

Reproducere și ciclu de viață

Ciclul cuprinde ou, larvă, nimfă și adult. La Ixodes ricinus, fiecare stadiu care se hrănește caută o gazdă, apoi revine în mediu. De aici denumirea de ciclu cu trei gazde.

Larva hrănită năpârlește și devine nimfă. După altă hrănire și năpârlire apare adultul. Cele trei gazde nu trebuie să aparțină unor specii diferite.

Femela fecundată și hrănită depune ouă în vegetația de la sol, apoi moare. Masculii au un rol diferit: se întâlnesc frecvent pe gazdă pentru împerechere. Ritmul dezvoltării variază cu vremea și resursele.

Nume și istorie

Specia a fost descrisă de Linnaeus în 1758, sub numele Acarus ricinus. Astăzi este inclusă în genul Ixodes, familia Ixodidae și ordinul Ixodida. Face parte din grupul acarienilor.

Denumirea generală „căpușă” acoperă numeroase specii. Există căpușe tari și căpușe moi, cu scut și cicluri de hrănire diferite. Clasificarea lor în artropode reflectă membrele articulate și învelișul extern.

Stare de conservare și amenințări

Monitorizarea urmărește mai ales distribuția și agenții patogeni transportați. Densitatea căpușelor depinde de gazde, umiditate și vegetație. Schimbările locale nu pot fi deduse doar din temperatura unei singure zile.

Pentru reducerea contactului ajută îmbrăcămintea care acoperă pielea și verificarea corpului după ieșiri în vegetație. O căpușă fixată trebuie îndepărtată prompt, cu o pensetă fină prinsă cât mai aproape de piele. Trage constant, fără răsucire, apoi curăță pielea și mâinile.

Nu aplica ulei, lac de unghii sau căldură pentru desprindere. Dacă apar febră ori o erupție în zilele sau săptămânile următoare, solicită evaluare medicală. Comunică momentul și locul posibil al mușcăturii.