Călugărița Informații interesante și curiozități

Curiozități și fapte fascinante

• Prinde hrana cu picioarele din față. Spinii ajută la reținerea prăzii.
• Puii seamănă cu adulții. La început sunt mici și lipsiți de aripi dezvoltate.
• Ouăle trec peste iarnă. Capsula întărită le protejează până în primăvară.
• Canibalismul apare uneori. Femela poate mânca masculul, dar acest lucru nu însoțește fiecare împerechere.

Recorduri și superlative

Călugărița poate rămâne nemișcată mult timp, apoi atacă de aproape. Această alternanță dintre pândă și mișcare rapidă este adaptată vânătorii printre plante.

Femelele ajung la aproximativ 8 cm, iar masculii sunt de obicei mai mici și mai supli. Specia are dimensiuni mari față de multe insecte ale pajiștilor.

Camuflajul o ajută atât la vânătoare, cât și la evitarea prădătorilor. Culoarea poate varia odată cu năpârlirile, când insecta își schimbă învelișul exterior.

Caracteristici

Capul triunghiular este mobil și poartă doi ochi compuși mari. Fiecare ochi compus este alcătuit din numeroase unități vizuale. Între ochi se află și trei ochi simpli, numiți oceli.

Toracele alungit susține cele trei perechi de picioare. Perechea din față are spini și este adaptată prinderii. Pe partea sa internă se observă o pată întunecată, adesea cu centru alb.

Adulții au aripi, iar abdomenul femelei este mai voluminos. Nuanțele verzi și brune se potrivesc cu vegetația vie sau uscată.

Obiceiuri și comportamente

Este în general solitară și vânează de pe tulpini sau ramuri. Urmărește mișcarea prăzii cu ajutorul ochilor și al capului mobil. Atacă atunci când aceasta ajunge suficient de aproape.

Dacă este amenințată, poate ridica picioarele din față și desface aripile. Astfel pare mai mare, iar petele interne devin vizibile. Această postură poate descuraja un atacator.

Habitat și distribuție geografică

Specia este răspândită în Europa și în părți din Africa și Asia. A fost introdusă și în America de Nord. În Europa, observațiile s-au extins spre regiuni nordice mai calde.

Preferă pajiști uscate, tufe și margini însorite de pădure. Se poate întâlni în pajiștile din România, inclusiv în Dobrogea. Vegetația îi oferă suport, camuflaj și pradă.

Dietă și metode de hrănire

Mănâncă mai ales insecte pe care le poate captura: muște, lăcuste și alte viețuitoare de dimensiuni potrivite. Atât nimfele, adică stadiile tinere, cât și adulții sunt prădători.

Picioarele anterioare se închid asupra prăzii, iar spinii o țin aproape de gură. Aparatul bucal o mărunțește.

Călugărița poate consuma și insecte polenizatoare sau alți prădători. Se numără printre nevertebratele carnivore cu dietă variată. Prezența ei în grădină nu înseamnă eliminarea tuturor dăunătorilor.

Reproducere și ciclu de viață

Femela depune ouăle într-o spumă care se întărește. Capsula rezultată se numește ootecă și poate conține zeci sau sute de ouă. Este fixată pe plante ori alte suporturi.

În climat temperat, ouăle iernează, iar nimfele apar primăvara. Cresc prin năpârliri succesive, până la forma adultă. Dezvoltarea are loc fără un stadiu de pupă.

Adulții se reproduc vara și toamna, apoi mor înaintea iernii. Uneori femela consumă masculul înainte, în timpul sau după împerechere. Studiile de teren arată că fenomenul este variabil.

Nume și istorie

Linnaeus a descris specia în 1758. Numele științific actual este Mantis religiosa, iar familia se numește Mantidae.

Numele românesc amintește de poziția picioarelor din față, asemănătoare mâinilor împreunate. Această poziție este pregătirea pentru vânătoare. În mai multe limbi, denumirea populară face aceeași asociere.

Stare de conservare și amenințări

La nivel global, specia este încadrată la LC — risc scăzut. Situația populațiilor locale poate fi diferită. Pierderea vegetației potrivite reduce locurile de pândă și depunere a ouălor.

Păstrarea unor porțiuni de iarbă și tulpini peste iarnă poate proteja ootecile. Evitarea tratamentelor inutile cu insecticide păstrează și hrana disponibilă. Observarea de la distanță permite urmărirea comportamentului fără capturare.