Plătica Informații interesante și curiozități

Curiozități și fapte fascinante

• Corpul înalt este mult mai subțire când peștele este privit din față.
• Înotătoarea anală are o bază lungă, utilă pentru identificare.
• Gura mobilă ajută la preluarea hranei din sediment.
• Masculii pot avea mici tuberculi pe cap în perioada reproducerii.

Caracteristici

Spatele formează o arcadă pronunțată, iar capul este relativ mic. Flancurile late fac plătica ușor de deosebit de peștii cu trup cilindric. Coada este bifurcată, iar înotătoarele sunt în general cenușii sau brunii.

Culoarea nu este identică la toate vârstele: un juvenil argintiu poate arăta foarte diferit de un adult bronzat. Pentru identificare contează împreună forma corpului, poziția gurii și înotătoarea anală.

Talie mare nu înseamnă automat vârstă exactă. Ritmul de creștere depinde de resursele disponibile în apă.

Obiceiuri și comportamente

Plăticile se adună în bancuri și se pot deplasa împreună între zonele de odihnă și cele de hrănire. Un lac nu este ocupat uniform: grupurile folosesc locurile în care găsesc condiții potrivite.

În perioada reproducerii, comportamentul se schimbă. Masculii pot apăra porțiuni ale locului de depunere, iar deplasările către mal devin mai evidente.

Peștii mici sunt mai vulnerabili la răpitori. Știucile, șalăii și păsările care mănâncă pește fac parte din relațiile naturale ale speciei cu celelalte animale.

Habitat și distribuție geografică

Arealul natural se întinde în Europa și spre Asia. Plătica trăiește și în România, în râuri de câmpie, lacuri și bălți conectate la marile cursuri de apă.

Preferă frecvent ape cu mișcare redusă și zone în care hrana se găsește pe fund. Poate folosi și sectoare cu apă ușor sărată, fără a deveni o specie marină.

În Delta Dunării, alternanța canalelor, lacurilor și marginilor vegetate oferă mai multe tipuri de habitat apropiate.

Dietă și metode de hrănire

Larvele de insecte, viermii, crustaceele și moluștele mici sunt componente importante ale hranei. Peștii tineri consumă mult zooplancton, adică animale foarte mici care trăiesc în masa apei.

Plătica poate prelua hrană și prin filtrarea particulelor din apă. Meniul se schimbă odată cu talia peștelui și cu oferta locului.

Gura extensibilă este potrivită pentru căutarea pe substrat. Felul în care se hrănește explică de ce fundul apei, deși greu de observat de pe mal, este esențial pentru această specie.

Reproducere și ciclu de viață

Depunerea icrelor are loc primăvara sau la începutul verii, în funcție de temperatura apei. Zonele puțin adânci, cu plante sau suprafețe potrivite fixării, sunt importante.

Icrele sunt aderente. Înaintea reproducerii, masculii pot prezenta mici proeminențe albicioase pe cap și pe partea anterioară a corpului. Acestea sunt asociate sezonului reproductiv.

Puii folosesc alte resurse decât adulții mari. Păstrarea unei varietăți de adâncimi și a vegetației de mal ajută mai multe etape ale ciclului de viață.

Nume și istorie

Denumirea științifică este Abramis brama. În clasificarea actuală folosită de FishBase aparține familiei Leuciscidae. Referirile mai vechi la familia crapului folosesc o împărțire mai largă.

Numele englezesc common bream o deosebește de alți pești numiți bream. Acest cuvânt apare și la specii marine fără aceeași identitate biologică.

Numele științific este, așadar, util când comparăm ghiduri în limbi diferite.

Stare de conservare și amenințări

La nivel global, plătica este încadrată la LC, preocupare minimă. O specie răspândită poate avea totuși populații locale afectate de schimbarea habitatului.

Poluarea, pierderea vegetației și separarea bălților de râu pot reduce calitatea locurilor folosite. Gestionarea unui lac trebuie să țină seama și de nevertebratele care asigură hrana.

Protejarea apelor ajută atât plătica, cât și alți pești din habitatele de apă dulce.