Ciuful de pădure Informații interesante și curiozități

Curiozități și fapte fascinante

• Când se simte amenințat, ciuful se lungește și se lipește de trunchi, ca să pară o creangă.
• Iarna, zeci de ciufi pot dormi în același grup de copaci, chiar în centrul unor localități.
• Smocurile de pe cap nu au legătură cu auzul.
• Nu își construiește cuib: se mută în cuibul vechi al altei păsări.

Caracteristici

Ciuful de pădure are corpul alungit și aripile lungi. Penajul este cafeniu-gălbui, cu dungi întunecate. Discul facial este portocaliu-ruginiu, iar ochii sunt portocalii.

Smocurile de pene se ridică atunci când pasărea e atentă sau speriată și se lasă pe spate când e liniștită. Femela este puțin mai mare și mai închisă la culoare decât masculul.

Obiceiuri și comportamente

Este o pasăre de noapte. Zboară jos și încet deasupra câmpurilor, ascultând foșnetul rozătoarelor. Auzul este atât de fin încât poate prinde prada în întuneric complet.

Iarna devine sociabil. Păsările se adună în dormitoare comune, în conifere, sălcii sau copaci din parcuri și curți. În orașul sârbesc Kikinda, din Câmpia Panonică, iernează astfel sute de ciufi.

Primăvara, masculul scoate un „hu” adânc, repetat la câteva secunde.

Habitat și distribuție geografică

Specia trăiește în Europa, Asia, nordul Africii și America de Nord. Populațiile nordice migrează iarna spre sud.

În România cuibărește mai ales la câmpie și pe dealuri, în pâlcuri de pădure, perdele de protecție și plantații de lângă terenurile agricole. Iarna, numărul crește prin sosirea păsărilor din nord. Este una dintre păsările care iernează în România.

Dietă și metode de hrănire

Hrana este formată mai ales din șoareci de câmp. În anii cu mulți șoareci, ciufii cresc mai mulți pui.

Mai prinde șoareci de pădure, chițcani și păsări mici, mai ales iarna, când rozătoarele sunt ascunse sub zăpadă. Prada este înghițită întreagă, iar resturile sunt eliminate ca borhoți.

Sub dormitoarele de iarnă se strâng mulți borhoți. Cercetătorii îi folosesc ca să afle ce rozătoare trăiesc în zonă.

Reproducere și ciclu de viață

Ciuful nu construiește cuib. Folosește cuiburile vechi ale ciorilor, coțofenelor sau ale altor păsări, de obicei în copaci sau arbuști deși.

Femela depune de obicei 4–6 ouă albe și le clocește singură 25–30 de zile. Masculul aduce hrana. Puii părăsesc cuibul la circa trei săptămâni, înainte să poată zbura, și se cațără pe crengi.

Puii cer hrană cu un sunet ascuțit, ca o ușă care scârțâie.

Nume și istorie

Numele științific Asio otus vine din latină și greacă; ambele cuvinte se referă la o bufniță cu urechi.

Numele românesc „ciuf” se leagă de smocurile de pe cap, ca un moț. O rudă apropiată, ciuful de câmp (Asio flammeus), are smocuri mult mai scurte și vânează și ziua.

Stare de conservare și amenințări

Specia este evaluată global cu risc scăzut (LC). Populațiile scad și cresc odată cu numărul rozătoarelor.

Pericolele principale sunt otrăvurile folosite împotriva șoarecilor, tăierea pâlcurilor de copaci de pe câmpuri și deranjarea dormitoarelor de iarnă. Ca toate păsările răpitoare, este ocrotit în România. Pentru alte bufnițe, vezi bufnița.