Poveste de omăt

Poveste de omăt, de Otilia Cazimir

Tu nu ştii... A fost odată

O căsuţă fermecată

Şi-n căsuţă-o fată mică,

Un pisoi şi o bunică.

 

Şi-ntr-o iarnă, într-o seară,

Fata s-a uitat afară

Şi-a văzut cum prin perdea

Stelele râdeau de ea...

 

Dar pe drum cotit şi nins,

Umbra sură s-a desprins:

Un voinic abia de-o şchioapă

Înota-n omăt ca-n apă.

 

Şi proptindu-se-n toiag,

Un toiag mai nalt ca el,

A-nceput să cânte-n prag,

Tremurat şi subţirel...

 

Dormi? Şi nici n-am prins de veste!

Uşa s-a închis cu cheia,

Focu-şi pâlpâie scânteia,

Şi povestea nu-i poveste:

 

Eu eram fetiţa-aceea,

Iar bunica - nu mai este...

În gara asta nimeni nu coboară, Şi plouă-adânc, pe câmp, pe gară... Un tânăr cu manta de cauciuc Stă zgribulit ...
Reclama
Spune-mi ceva Adrian Păunescu
Dacă-am să te che Dă-mi măcar un sem Fie şi-un bleste Din partea ...
Emoţie de toamnă Nichita Stănescu
A venit toamna, acoperă-mi inima cu ceva, cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ...
Infernul George Topirceanu
“Allor si mosse, ed io gli tenni dietro." Dante ... Trudit apoi, m-am ...
Luceafărul Mihai Eminescu
A fost odată ca-n poveşti, A fost ca niciodată. Din rude mari ...
Reclama