Poveste de omăt

Poveste de omăt, de Otilia Cazimir

Tu nu ştii... A fost odată

O căsuţă fermecată

Şi-n căsuţă-o fată mică,

Un pisoi şi o bunică.

 

Şi-ntr-o iarnă, într-o seară,

Fata s-a uitat afară

Şi-a văzut cum prin perdea

Stelele râdeau de ea...

 

Dar pe drum cotit şi nins,

Umbra sură s-a desprins:

Un voinic abia de-o şchioapă

Înota-n omăt ca-n apă.

 

Şi proptindu-se-n toiag,

Un toiag mai nalt ca el,

A-nceput să cânte-n prag,

Tremurat şi subţirel...

 

Dormi? Şi nici n-am prins de veste!

Uşa s-a închis cu cheia,

Focu-şi pâlpâie scânteia,

Şi povestea nu-i poveste:

 

Eu eram fetiţa-aceea,

Iar bunica - nu mai este...

Reclama
În gara asta nimeni nu coboară, Şi plouă-adânc, pe câmp, pe gară... Un tânăr cu manta de cauciuc Stă zgribulit ...
Reclama
Transplantare Grigore Vieru
Trebuia Să mi se pună în piept Altă inimă. Altfel, Urma să ...
Vin’, iubito George Topirceanu
Prin dumbravă se strecoară Vânt de vară, Şi cocorii, şir pribeag, În adânc ...
Seara Tudor Arghezi
Un păianjen, ca un neg, Umblă lung, în şase peri. Abia-l vezi şi e întreg Cu ...
Iarna Vasile Alecsandri
Din văzduh cumplita iarnă cerne norii de zăpadă, Lungi troiene călătoare adunate-n cer ...
Reclama