Fragment II

În vale văd căscioara cu streşină de brad;

Aud, târziu prin noapte, pâraiele ce cad

Cu vuiet de pe dealuri; şi-ntinsele păduri

În cor îşi cântă doina, cu zeci de mii de guri.

Acum un trăsnet frânge cu hohot repetat

Un brad din faţa casei.

De vuiet deşteptat

Tresar şi-n chinul spaimei fiorii mă cuprind

Că nu te văd prin casă. Dar iată, vii zâmbind,

Şi caldă-ţi simt suflarea, pe-obrazul rece-al meu.

- “De ce să-ţi fie frică? E sfântul Dumnezeu

Din cer, şi-acum vorbeşte cu brazii pe pământ

A lui e şi furtuna, şi-a lui, iubite, sânt

Şi brazii. Şi nu face el rău la ce-i al lui..."

Parcă ştiam eu asta, şi nu-ndrăzneam s-o spui!

De ce să-mi fie frică?

Te pleci şi mă dezmierzi;

De drag, o, dragă mamă, mă afli şi mă pierzi

Din ochi; îmi iei o mână şi-n mâna ta o strângi

Şi-mi faci cu dânsa cruce pe piept, şi parcă plângi.

Iar azi tu plângi într-una... Ori poate-aşa cred eu,

Căci azi tu-mi eşti departe, şi tu, şi Dumnezeu!