In opressores

Fericit va fi cine va lua copiii

lor din faşă şi va zdrobi capul

lor de pietrele drumului

(Psalm 123)

Tu te plângi că milă nu-i?

Mai aştepţi tu mila lui?

Haina el ţi-o ia din cui,

Pâinea de pe masă.

Casa ta, şi ei stăpâni!

Prindeţi ce vă cade-n mâni,

Şi-i loviţi la mir, români,

Că-i la voi acasă.

Numai temniţe ne-au zidit,

Numai lanţuri au gătit,

Numai cuie-au făurit,

Cruci de schingiuire:

Dar, pe moşi şi pe nepoţi,

Şi pe iad, pe dracii toţi,

Nu mai vrem să fim iloţi,

Nu vrem umilire!

Noi ne-am plâns şi-am plâns de-ajuns,

Ne-au bătut, şi ne-am ascuns;

Ne-au scuipat, şi n-am răspuns -

Am crezut în soartă.

Noi murim de mii de ori:

Şi e laş aşa să mori!

Sus, români! Suntem datori

Numai cu o moarte

Prigoniţi de soartă noi?

Slabi şi de virtute goi?

Laşi copii din taţi eroi?

E minţit cuvântul!

Azi ne prigonesc acei

Cari ne cred tăcând la ei

Că privim tăcând la ei

Cum ne-nchid mormântul.

Staţi cu mâna-n sân, flăcăi?

N-auziţi plângând prin văi?

Ceru-i roşu de văpăi

Şi se umflă vadul:

Dumnezeu ni-e într-ajutor!

Dacă şi el e de-ai lor,

Nu-l mai vrem ocrotitor:

Ne-nfrăţim cu iadul.