O furnică poetă

O furnică poetă, de Ana Blandiana

În timp ce scriu

Pe tocul meu

Se urcă o furnică.

Ştie şi ştiu

Că n-are de ce

Să-i fie frică.

Nici s-o alung,

Nici s-o omor,

Nu-mi stă în fire.

O singură nenorocire:

Fără s-o observ, din greşeală,

S-o moi cu peniţa în cerneală

Şi să devină singura furnică albastră

De pe planeta noastră.

Ba, dacă bea din cerneală un pic,

Nu se mai poate face nimic:

Devine singura furnică poetă

De pe planetă.

Şi atunci, trebuie să facă cerere

Şi reclamaţie

Să fie primită (de greiere!)

În uniunea de creaţie.

Reclama
Într-o zi pe când lucram În gradină, pe sub geam,   Îngrijind un trandafir, Văd că intră-un ...
Uite, ploaia coase Cerul de pământ Cu fir de mătase Răsucit de vânt.   Uite, iarba ...
Lasă-mi, toamnă, pomii verzi, Uite, ochii mei ţi-i dau. Ieri spre seară-n vântul galben Arborii-n genunchi ...
Cine dintre voi Ştie ce pierde O turmă de oi Prin câmpia verde?   Rotunde mărgele Lucioase şi ...
Tare sunt ocupată Toată ziua-n livadă.   Nu-mi văd capul de trebi Printre fructe şi ...
Reclama
Un imn preasfintei gramatice George Coşbuc
Te salut pe tine, - articol cauzal şi omogen, Indirect contras în fraza cu subiectul ...
Ură Alexandru Macedonski
Dacă-aş fi trăsnet v-aş trăsni, V-aş îneca dacă-aş fi apă, Şi v-aş săpa ...
Iarna Vasile Alecsandri
Din văzduh cumplita iarnă cerne norii de zăpadă, Lungi troiene călătoare adunate-n cer ...
Iubire Lucian Blaga
Iubeşti - când ulciorul de-aramă se umple pe rând, de la sine aproape, de flori şi ...
Reclama