O furnică poetă

O furnică poetă, de Ana Blandiana

În timp ce scriu

Pe tocul meu

Se urcă o furnică.

Ştie şi ştiu

Că n-are de ce

Să-i fie frică.

Nici s-o alung,

Nici s-o omor,

Nu-mi stă în fire.

O singură nenorocire:

Fără s-o observ, din greşeală,

S-o moi cu peniţa în cerneală

Şi să devină singura furnică albastră

De pe planeta noastră.

Ba, dacă bea din cerneală un pic,

Nu se mai poate face nimic:

Devine singura furnică poetă

De pe planetă.

Şi atunci, trebuie să facă cerere

Şi reclamaţie

Să fie primită (de greiere!)

În uniunea de creaţie.

Reclama
Într-o zi pe când lucram În gradină, pe sub geam,   Îngrijind un trandafir, Văd că intră-un ...
Uite, ploaia coase Cerul de pământ Cu fir de mătase Răsucit de vânt.   Uite, iarba ...
Lasă-mi, toamnă, pomii verzi, Uite, ochii mei ţi-i dau. Ieri spre seară-n vântul galben Arborii-n genunchi ...
Cine dintre voi Ştie ce pierde O turmă de oi Prin câmpia verde?   Rotunde mărgele Lucioase şi ...
Tare sunt ocupată Toată ziua-n livadă.   Nu-mi văd capul de trebi Printre fructe şi ...
Reclama
Moş bătrân Vasile Alecsandri
Na păcatul! ce văzui Pe colnic, lângă Vaslui? Fată mare, moş ...
Veac de tăcere Adrian Păunescu
Am să fug cu tine-n munte să uităm cuvântul "dacă" Am să fug cu tine-n munte să ...
Emoţie de toamnă Nichita Stănescu
A venit toamna, acoperă-mi inima cu ceva, cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ...
Seminţe Ana Blandiana
Cine dintre voi Ştie ce pierde O turmă de oi Prin câmpia ...
Reclama