O furnică poetă

O furnică poetă, de Ana Blandiana

În timp ce scriu

Pe tocul meu

Se urcă o furnică.

Ştie şi ştiu

Că n-are de ce

Să-i fie frică.

Nici s-o alung,

Nici s-o omor,

Nu-mi stă în fire.

O singură nenorocire:

Fără s-o observ, din greşeală,

S-o moi cu peniţa în cerneală

Şi să devină singura furnică albastră

De pe planeta noastră.

Ba, dacă bea din cerneală un pic,

Nu se mai poate face nimic:

Devine singura furnică poetă

De pe planetă.

Şi atunci, trebuie să facă cerere

Şi reclamaţie

Să fie primită (de greiere!)

În uniunea de creaţie.

Într-o zi pe când lucram În gradină, pe sub geam,   Îngrijind un trandafir, Văd că intră-un ...
Uite, ploaia coase Cerul de pământ Cu fir de mătase Răsucit de vânt.   Uite, iarba ...
Lasă-mi, toamnă, pomii verzi, Uite, ochii mei ţi-i dau. Ieri spre seară-n vântul galben Arborii-n genunchi ...
Cine dintre voi Ştie ce pierde O turmă de oi Prin câmpia verde?   Rotunde mărgele Lucioase şi ...
Tare sunt ocupată Toată ziua-n livadă.   Nu-mi văd capul de trebi Printre fructe şi ...
Reclama
Noapte de mai George Topirceanu
Ea-şi pune voalul cu mişcări discrete. El stă cuprins de-o presimţire ...
Stelele Vasile Alecsandri
Doină   De la mine pân' la tine Numai stele şi ...
Vă mulţumesc Adrian Păunescu
Întreg, al dumneavoastră, aşa mă simt din nou Că de minciuni şi falsuri fiinţa mi-e ...
Răţuşca cea curioasă Emilia Plugaru
O răţuşcă a ieşit Din ogradă. Lumea largă - hopa-hop - Vrea s-o ...
Reclama