O furnică poetă

O furnică poetă, de Ana Blandiana

În timp ce scriu

Pe tocul meu

Se urcă o furnică.

Ştie şi ştiu

Că n-are de ce

Să-i fie frică.

Nici s-o alung,

Nici s-o omor,

Nu-mi stă în fire.

O singură nenorocire:

Fără s-o observ, din greşeală,

S-o moi cu peniţa în cerneală

Şi să devină singura furnică albastră

De pe planeta noastră.

Ba, dacă bea din cerneală un pic,

Nu se mai poate face nimic:

Devine singura furnică poetă

De pe planetă.

Şi atunci, trebuie să facă cerere

Şi reclamaţie

Să fie primită (de greiere!)

În uniunea de creaţie.

Într-o zi pe când lucram În gradină, pe sub geam,   Îngrijind un trandafir, Văd că intră-un ...
Uite, ploaia coase Cerul de pământ Cu fir de mătase Răsucit de vânt.   Uite, iarba ...
Lasă-mi, toamnă, pomii verzi, Uite, ochii mei ţi-i dau. Ieri spre seară-n vântul galben Arborii-n genunchi ...
Cine dintre voi Ştie ce pierde O turmă de oi Prin câmpia verde?   Rotunde mărgele Lucioase şi ...
Tare sunt ocupată Toată ziua-n livadă.   Nu-mi văd capul de trebi Printre fructe şi ...
Reclama
Moartea căprioarei Nicolae Labiș
Seceta a ucis orice boare de vânt. Soarele s-a topit şi a curs pe pământ. A rămas ...
Pădurea Alexandru Macedonski
Nimica n-are ca pădurea mai multe farmece s-atragă Un suflet ce iubeşte taina ...
Un imn preasfintei gramatice George Coşbuc
Te salut pe tine, - articol cauzal şi omogen, Indirect contras în fraza cu subiectul ...
Rodica Vasile Alecsandri
Purtând cofiţă cu apă rece Pe ai săi umeri albi, rotunzori, Juna Rodică voioasă ...
Reclama