O furnică poetă

O furnică poetă, de Ana Blandiana

În timp ce scriu

Pe tocul meu

Se urcă o furnică.

Ştie şi ştiu

Că n-are de ce

Să-i fie frică.

Nici s-o alung,

Nici s-o omor,

Nu-mi stă în fire.

O singură nenorocire:

Fără s-o observ, din greşeală,

S-o moi cu peniţa în cerneală

Şi să devină singura furnică albastră

De pe planeta noastră.

Ba, dacă bea din cerneală un pic,

Nu se mai poate face nimic:

Devine singura furnică poetă

De pe planetă.

Şi atunci, trebuie să facă cerere

Şi reclamaţie

Să fie primită (de greiere!)

În uniunea de creaţie.

Reclama
Trandafir cu două flori Vasile Alecsandri
Trandafir cu două flori, Mama-i cu două nurori, Una-i ruja macului, Una-i ruja ...
Atât de fragedă... Mihai Eminescu
Atât de fragedă, te-asemeni Cu floarea albă de cireş, Şi ca un înger dintre ...
Despărţire Elena Farago
În mohorâta dimineaţă Mijesc luminile ca-n fum, Şi parcă dincolo de drum S-a ...
Plouă George Topirceanu
Pe-aici când plouă, plouă îndesat, Nu ţine ca la noi un ceas ori două. Că ziua ...
Reclama