O furnică poetă

O furnică poetă, de Ana Blandiana

În timp ce scriu

Pe tocul meu

Se urcă o furnică.

Ştie şi ştiu

Că n-are de ce

Să-i fie frică.

Nici s-o alung,

Nici s-o omor,

Nu-mi stă în fire.

O singură nenorocire:

Fără s-o observ, din greşeală,

S-o moi cu peniţa în cerneală

Şi să devină singura furnică albastră

De pe planeta noastră.

Ba, dacă bea din cerneală un pic,

Nu se mai poate face nimic:

Devine singura furnică poetă

De pe planetă.

Şi atunci, trebuie să facă cerere

Şi reclamaţie

Să fie primită (de greiere!)

În uniunea de creaţie.

Reclama
Fiind băiet păduri cutreieram Mihai Eminescu
Fiind băiet păduri cutreieram Şi mă culcam ades lângă izvor, Iar braţul drept ...
Stelele Vasile Alecsandri
Doină   De la mine pân' la tine Numai stele şi ...
Vin’, iubito George Topirceanu
Prin dumbravă se strecoară Vânt de vară, Şi cocorii, şir pribeag, În adânc ...
Noapte de mai George Topirceanu
Ea-şi pune voalul cu mişcări discrete. El stă cuprins de-o presimţire ...
Reclama