O furnică poetă

O furnică poetă, de Ana Blandiana

În timp ce scriu

Pe tocul meu

Se urcă o furnică.

Ştie şi ştiu

Că n-are de ce

Să-i fie frică.

Nici s-o alung,

Nici s-o omor,

Nu-mi stă în fire.

O singură nenorocire:

Fără s-o observ, din greşeală,

S-o moi cu peniţa în cerneală

Şi să devină singura furnică albastră

De pe planeta noastră.

Ba, dacă bea din cerneală un pic,

Nu se mai poate face nimic:

Devine singura furnică poetă

De pe planetă.

Şi atunci, trebuie să facă cerere

Şi reclamaţie

Să fie primită (de greiere!)

În uniunea de creaţie.

Reclama
Cântă astăzi viaţa Elena Farago
Dorul meu, Deschide-ţi cartea pecetluită, Şi-ţi răsfiră-n soare, şi-ţi ...
Stelele Vasile Alecsandri
Doină   De la mine pân' la tine Numai stele şi ...
Moş Ene Emilia Plugaru
A venit Moş Ene Lângă perna mea: - Dormi, adormi copile, Eu te voi ...
Transplantare Grigore Vieru
Trebuia Să mi se pună în piept Altă inimă. Altfel, Urma să ...
Reclama