Atât de fragedă...

Atât de fragedă, te-asemeni

Cu floarea albă de cireş,

Şi ca un înger dintre oameni

În calea vieţii mele ieşi.

Abia atingi covorul moale,

Mătasea sună sub picior,

Şi de la creştet până-n poale

Pluteşti ca visul de uşor.

Din încreţirea lungii rochii

Răsari ca marmura în loc -

S-atârnă sufletu-mi de ochii

Cei plini de lacrimi şi noroc.

O, vis ferice de iubire,

Mireasă blândă din poveşti,

Nu mai zâmbi! A ta zâmbire

Mi-arată cât de dulce eşti,

Cât poţi cu-a farmecului noapte

Să-ntuneci ochii mei pe veci,

Cu-a gurii tale calde şoapte,

Cu-mbrăţişări de braţe reci.

Deodată trece-o cugetare,

Un văl pe ochii tăi fierbinţi:

E-ntunecoasa renunţare,

E umbra dulcilor dorinţi.

Te duci, ş-am înţeles prea bine

Să nu mă ţin de pasul tău,

Pierdută vecinic pentru mine,

Mireasa sufletului meu!

Că te-am zărit e a mea vină

Şi vecinic n-o să mi-o mai iert,

Păşi-va visul de lumină

Tinzându-mi dreapta în deşert.

Şi să-mi răsari ca o icoană

A pururi verginei Marii,

Pe fruntea ta purtând coroană -

Unde te duci? Când o să vii?