Criticilor mei

Criticilor mei, de Mihai Eminescu

Multe flori sunt, dar puţine

Rod în lume o să poarte,

Toate bat la poarta vieţii,

Dar se scutur multe moarte.

 

E uşor a scrie versuri

Când nimic nu ai a spune,

Înşirând cuvinte goale

Ce din coadă au să sune.

 

Dar când inima-ţi frământă

Doruri vii şi patimi multe,

Ş-a lor glasuri a ta minte

Stă pe toate să le-asculte,

 

Ca şi flori în poarta vieţii

Bat la porţile gândirii,

Toate cer intrare-n lume,

Cer veştmintele vorbirii.

 

Pentru-a tale proprii patimi,

Pentru propria-ţi viaţă,

Unde ai judecătorii,

Ne’nduraţii ochi de gheaţă?

 

Ah! atuncea ţi se pare

Că pe cap îţi cade cerul:

Unde vei găsi cuvântul

Ce exprimă adevărul?

 

Critici voi, cu flori deşerte,

Care roade n-aţi adus -

E uşor a scrie versuri

Când nimic nu ai de spus.

Reclama
Crizantemele Emilia Plugaru
Un apus e lumina cea sfântă... Răsăritul oricum va veni Şi atunci când va fi ...
Somnoroase păsărele... Mihai Eminescu
Somnoroase păsărele Pe la cuiburi se adună, Se ascund în rămurele - Noapte ...
Transplantare Grigore Vieru
Trebuia Să mi se pună în piept Altă inimă. Altfel, Urma să ...
Fragment II George Coşbuc
În vale văd căscioara cu streşină de brad; Aud, târziu prin noapte, pâraiele ce ...
Reclama